Vreau să fiu şi eu ţăran român decembrie 16, 2007

Care e adevaratul ţăran român? Este acela care a fondat aceasta tara si a intretinut-o, el singur prin munca lui, intretinandu-i si pe cei care nu meritau. El este poate prea tolerant, asta poate pentru ca este foarte religios. Este si un filosof in adancul lui si un razboinic in slujba adevarului atunci cand este cazul. Ultima rabufnire, manifestare a taranului razboinic a fost acum 100 de ani in 1907 dar si atunci luptand dirijat de o forta straina care profita de focul sau interior. Taranul roman va ramane insa mutilat sufleteste dupa acest tragic eveniment. Istoria locului sau in societatea moderna se va supraincarca cu aspecte legendare si cu un puternic sentiment restant al nedreptatii. Cu toate acestea, el, taranul timorat si inchis in propria-i suferinta, rabdator si xenofob, va lupta cu arma in mana in Al Doilea Razboi Balcanic, in Primul Razboi Mondial, va imbratisa Marea Unire cu imensa bucurie, va lupta si in Cel de-al Doilea Razboi Mondial pana la Stalingrad si apoi pana la Viena, batatorind cu bocancii lui jumatate din Asia si din Europa, pentru a esua strivit de Istorie in crunta minciuna comunista, navetist la oras in trenuri sordide, proletarizat in blocuri insalubre, dezbracat de pamant, pus sa-si darame fantanile si bisericile, imbatranit in sate lipsite de viitor. Astazi majoritatea traditiilor romanesti sunt pierdute si irecuperabile, feciorii de tarani adevarati preferand munca in afara pentru un pumn de bani decat sa isi recunoasca radacinile si sa isi indeplineasca adevarata menire. Un cantec creat de rasculatii anului 1907 ne arata mai mult decat poate cineva explica: Rostul nostru pe pamant,/Si ne-am pomenit muncind,/Nu de-acum, foarte de mult,/La ciocoi in jug tragand./Pentr-o vaca de-o aveam/Toata vara clăcuiam;/Cand era la socoteala/Mai datoram inc-o vară! Nu puteam incheia acest articol decat prin cuvintele marelui luptator cu gandul si sufletul pentru nemurirea neamului LIVIU REBREANU: “Multi invatati considera nasterea si inceputurile neamului romanesc drept o enigma si un miracol sau in sfarsit, ceva inexplicabil prin obisnuitele metode istorice. Este fara indoiala, o minune cum a rezistat si a persistat aici poporul nostru, in mijlocul tuturor uraganelor, dar taranul roman, existenta lui permanenta pe aceste plaiuri, poate dezlega taina aceasta si altele care ne privesc. Taranul e inceputul si sfarsitul. Numai pentru ca am fost neam pasnic de tarani am putut sa ne pastram fiinta si pamantul “