Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmparare
La omu cu supărare.
Asta crede marele artist care este Grigore Leşe despre arta muzicala… Nu stiu daca mai exista altul in Romania la ora actuala care sa pretuiasca si sa promoveze atat de mult cantecele pastorale pure, originale si deci o mare parte a spiritului creator romanesc. Fluierul, cavalul, tilinca, toaca sunt instrumente traditionale pe care le foloseste in chip maiestuos pentru a arata publicului larg ce este cu adevarat frumos, ce reprezinta cu adevarat cultura. Creatiile stramosilor nostri, prin esenta lor originale, sunt adevarate capodopere ale umanitatii. Un bun exemplu tot din arta romaneasca este Gânditorul de la Hamangia care a fost aleasă de o comisie internaţională drept unul dintre cele zece simboluri care ar trebui să ne reprezinte planeta şi să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră. Ea este înscrisă în lista UNESCO a celor mai importante zece artefacte ale culturii mondiale. Dupa cum am mai spus si dansul caluşului se afla pe Lista Capodoperelor Patrimoniului Oral si Imaterial al Omenirii UNESCO. Creatia populara romaneasca este din punctul meu de vedere sublima prin originalitatea sa care consta in legatura inextricabila dintre arta si sentiment, religie si suflet. Cantecul la instrumentele de suflat este un foarte bun exemplu din punctul asta de vedere intrucat el se afla mereu in legatura directa cu sentimentele exprimate. Cantecul romanesc originar (ca si celelalte forma de arta romaneasca) nu este de conceput fara sentimentul de care se leaga – de jale, de nostalgie, de existenta, de bucurie, de dragoste etc. Acest aspect al specificitatii nationale este scos in evidenta de Grigore Leşe care detesta mai mult ca orice kitschul si cantecul fara sentiment doar de dragul exaltarii trupesti care se practica in era noastra. El spune in acest sens ca “sunt unii care se slujesc de folclor si altii care slujesc folclorul”. Muzica pastorala e o forma a artei care are calitatea de a putea fi inteleasa de orice om simplu care are urechi sa auda si sa asculte. Pentru cine crede ca exagerez cu specificul romanesc al muzicii pastorale sau ca dau prea mare importanta unor aspecte de ordin national pot sa le dau ca exemplu vorbele unui calator german – Martin Opitz, demnitar german si om de cultura umblat prin lume, spunea la 1620: “cand aud un cantec romanesc, imi vine sa cred ca muzica e anume creata pentru roman si romanul pentru muzica”. Un cioban din Basarabia spune asa: “Doina ciobanului nu o pot cânta oricând, ci numai când îmi vine, şi atunci o cânt cu suflet că o dau lumii. E pomană mare s-o cânţi”.
