Lumea in care vreau sa traiesc

Ce m-a inspirat sa scriu randurile astea foarte sincere a fost melodia celor de la Vama Veche – “Alt oras” – care mi se pare putin cam geniala. Versurile ma reprezinta intrutotul in ceea ce priveste relatia mea cu orasul, cu aglomeratia urbana, cu rutina care indobitoceste, cu oamenii tristi care merg la serviciu, nepoliticosi-artagosi etc. As vrea si eu, ca si cei de la Vama Veche, “sa locuiesc pe o strada desenata de-un copil” sau “din bucati de plaja sa cladesc un alt oras in care oamenii zambesc”. E clar, si de asta imi place foarte mult, ca piesa evoca sentimente dintre cele mai pure si nevinovate. De ce cred ca e important sa scriu despre chestia asta: pentru ca inglobeaza o intreaga serie de sentimente pe care le traim toti in fiecare zi si pe care le simtim (in special in Bucuresti) la tot pasul. “Fratilor va spun cinstit orasul m-a nenorocit” mai spune un alt vers care trebuie amintit. Cel mai ciudat e ca m-am obisnuit cu atmosfera asta nenorocita a Bucurestiului si cand plec din oras parca imi lipseste toata forfota care dealtfel ma intristeaza groaznic. E ca si cum as fi dependent de o senzatie deprimanta ceea ce, daca ma gandesc bine, e si mai deprimant – in fine: “singura noastra scapare: sa ramanem toti la mare” pentru ca altfel o sa ramanem inlantuiti pana la batranete in orasul care in curand o sa devina irespirabil, necirculabil, ingatuit, prafuit etc. Totusi n-as vrea sa mint cu ceva si o sa recunosc, pentru ca asa e cinstit, ca Bucurestiul are farmecul lui de necontestat in special partea veche a orasului care e frumoasa ca in basme sau chiar agitatia asta extrema de zi cu zi care creaza comedii excelente: situatii hazlii-dramatice specifice (gen aglomeratii nemaipomenite in istoria omenirii – timp in care toti o iau razna efectiv). Mi-a placut foarte mult ideea piesei si a trebuit sa scriu ceva si despre Vama Veche: o formatie care imi place mult. In plus imi place sa scriu despre subiecte cat mai diverse, dupa cum se vede, incepand cu lucrurile cele mai importante, serioase pana la cele mai banale si absurde (cred ca asta ar trebui sa insemne personalitatea umana – echilibru, seriozitate si elasticitate). De fapt mai mult decat sa scriu pe blog “vreau sa ajung la radio sa auda o tara-ntreaga cine-s eu cu-adevaraaat” ) Chiar daca “nu am chef azi” ma duc sa ma culc pentru ca maine ma trezesc de dimineata. “De-as putea s-opresc orasu-n loc si cu o guma sa sterg fiecare bloc…” Ce atmosfera sublim de nevinovata evoca desenul unui copil (mai sus). Cand ma uit la desen sunt sigur ca toata viata ar fi o intreaga fericire daca am fi cu totii niste copii responsabili. Daca ar fi sa analizez “tabloul” putin mai pretentios as spune ca evoca in modul cel mai simplu si mai direct posibil intreaga dimensiune si natura a vietii pe pamant: armonie, naturalete, Dumnezeu, om, stabilitate, fericire – adica exact gandurile care umplu capul unui copil inca nealterat (deci logic mai rational sufleteste si mai intelept decat noi) de contactul cu lumea.