Aparent o piesa de teatru mut sau pantomima, in realitate o afirmare a principiilor de viata crestine. O calatorie printr-o existenta pura lovita, haituita si hartuita de exteriorul murdar pe care il intalnim in fiecare zi: un martiriu trait de un om sincer, un individ cu personalitate, mort pentru semnul crucii, fericit si “frumos” (asa cum ar spune Puric). Nu pot sa comentez aceasta piesa altfel si cred ca si lui Puric i-ar placea mai mult sa asociez opera sa cu urmatoarea poezie scrisa din strafundurile inchisorilor comuniste… din cine mai stie ce lagar de exterminare a Omului.
UNDE-S NEBUNII?
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pământul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.
Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rânduiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeşte insul.
Scâncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sângerând din răni adânci blândeţe,
Lângă neveste mor de bătrâneţe,
Necutezând să tragă spada vrerii.
Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria şi plânge
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stâncă.
Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărâme.
O! Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.
Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tânjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…
Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia. (Demostene Andronescu)
Creştinismul originar – cult demonic
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.
Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.
Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.
Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.
Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.
Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?
Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.
Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.
Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.
Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.
Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.
Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.
Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?
Comentariul dumneavoastra este interesant, nu am sa-l sterg. Este interesant in sensul ca este un clasic model de distrugere a Adevarului dar veti vedea ca nimeni nu poate cuvanta impotriva Cuvantului. Propaganda antihristica se face cu o virulenta inimaginabila indiferent de modul in care este prezentata, mai diplomatic, mai pe ocolite sau in mod direct. Este tipic iconoclastilor de azi care incearca sa-l demitizeze pana si pe Dumnezeu, apoi pe Eminescu (bolnav de sifilis, nebun!) Brancoveanu (mason, lipsit de diplomatie, nebun), sfintii inchisorilor (legionari criminali, nebuni), calugarii si pustnicii (oameni slabi inadaptati social, in fond nebuni). Pentru cititorii mei, sper, comentariul dumneavoastra sa fie un exemplu prin excelenta a ceea ce inseamna iconoclasm si pierderea mintii oamenilor moderni. Dumneavoastra, fiind un om “luminat” nu acceptati Adevarul ci il intoarceti pe toate partile, ii dati o mie de sensuri… Amintesc vorbele profetice ale sfantului Antonie cel Mare: “Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”. Iata domnule cum sta treaba cu cei care vor sa rastoarne valorile, Antonie cel Mare stia de acum 1700 de ani ca vor aparea comentarii ca ale dumneavoastra. Cine poate crede ca Fiul Omului era nebun si toti crestinii de azi sunt nebuni si ei decat un nebun in toata regula? Ma iertati pentru ca v-am facut nebun dar cred ca v-am demonstrat ca sunteti. Inca o chestie: in fata Bibliei nu va aflati ca in fata unei constitutii asa cum considerati si in consecinta, Cuvantul din Biblie nu se interpreteaza ca o norma juridica asa cum ati facut in comentariul de mai sus (de altfel aparent logic si intemeiat). Domnule care spuneti ca Hristos este un alt Lucifer (si cu care se lupta ca doua clanuri mafiote), ganditi-va putin mai mult pana sa faceti niste afirmatii grosolane. E vorba veche: “tacerea e ca mierea”. Va considerati un luminat printre nebuni crestini? Daca sunteti roman aveti in suflet gena crestina. Cei din Asia, e adevarat, nu gandesc la Iisus, cum nici noi nu gandim la Buddha, dar Dumnezeu a lasat pentru fiecare neam o religie si o credinta de la care nu se deroga ca de la o norma juridica. Dumnezeu a lasat religiile lumii cu un motiv, este logica divina pe care oamenii nu o pot intelege. Crede si nu cerceta comentatorule, este dovada de inocenta si puritate nu de prostie si ignoranta. Invata cat mai multe in viata dar pastreaza ce se cuvine. Numai bine, si pentru cei ca tine exista ceea ce in crestinism se cheama “rugaciunea inimii” practicata in special de nefericitii din inchisorile comuniste. Se spune asa: “Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Este o rugaciune care duce pe calea cea mai scurta catre smerenie. Dumneavoastra sunteti ca acel spic de grau pe un lan intins care, lipsit de roade va ridicati semet si mandru asupra tuturor si va credeti superior. Un spic de grau incarcat de boabe se pleaca umil catre pamant sub greutatea rodului (cunoasterea). Din argumentatia dumneavoastra lipsesc imense parti de logica pe care daca ar fi sa le discutam fata in fata ar fi vai si amar. Va inselati, nu v-ati eliberat de nici o prejudecata generala, v-ati afundat mai rau intr-o doctrina modernista pusa pe distrugerea valorilor si a religiei. Sa fii liber inseamna sa crezi, sa fii supus. E paradoxal ca libertatea presupune supusenie dar asta inseamna sa fii “cuviincios”. Parintelui Staniloae ii placea enorm de mult acest cuvant, un cuvant intraductibil in alta limba, un cuvant care descrie perfect aceasta stare de libertate in umilinta si ascultare. Nu iesiti din ascultare pentru ca de aici vin toate relele. Doamne-ajuta!
Nu mai incercati prin procedura copy/paste sa imi impanziti blogul copiind acelasi comentariu la fiecare articol al meu. Poate ar fi mai frumos din partea dumneavoastra sa imi raspundeti la comentariu asa cum am facut-o si eu si sa continuati intr-un dialog nu sa postati afisul acesta precum un propagandist al paganismului.
Sminteala moaştelor
Ca să vezi ce e prostia,
omul pupă azi mumia
şi „salvatul” se renaşte,
ajutat de sfinte moaşte.
Omul cel evlavios,
ortodoxul credincios,
pupă moaştea şi pe os,
şi pe cărniţă,
că-i nectar de garofiţă.
O poveste am aflat:
Unul noaptea a intrat
în capelă furişat.
Cu iubire de Hristos
săruta moaştea vârtos
şi pe faţă şi pe dos.
Că în ziua ce-a trecut
timp prea mult nu a avut.
Cu mulţimea împrejur
a pupat doar un femur.
O demonică sminteală.
Cultul moaştelor e boală!
“E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune”, ar fi ripostat tanarul Eminescu. Constat cu tristete ca s-a ajuns la un nivel in Romania in care prea putini mai inteleg o poezie, cu atat mai putin sa creeze una. Ma gandesc ca in mod normal daca cineva ar intelege cu adevarat poezia postata (a lui Demostene Andronescu) ar tine macar un moment de reculegere, de aprofundare a intelesurilor etc. Domnul de mai sus insa a vrut sa demonstreze printr-o serie de rime (ma iertati dar ar fi prea mult spus “poezie”) ca cei care cred in sfinti sunt bolnavi de o demonica sminteala. Este simplu…oamenii de azi, indobitociti, animalizati prin departarea de Dumnezeu nu mai pot intelege multe, se limiteaza la a intelege ceea ce vad n fata ochilor efectiv. Propaganda antihristica se afla pe orice colt de strada, si ea a cucerit minti vinovate doar de ignoranta si mandrie. Hristos a inviat!
In Luca, 12, 51-53 isus spune: „Pare-vi-se c-am venit sa dau pace pe pamant? Va spun că nu, ci dezbinare. Ca de-acum înainte cinci intr-o casa vor fi dezbinati: trei contra doi si doi contra trei. Dezbinati vor fi tatal impotriva fiului si fiul împotriva tatalui, mama impotriva fiicei si fiica impotriva mamei, soacra impotriva nurorii sale si nora impotriva soacrei”. Credeti ca este normal ca trimisul lui Dumezeu sa aduca dezbinarea intre oameni? Dezbinarea este caracteristica diavolului nu lui Dumnezeu. Putina gandire oameni buni!
Isus afirma in Luca, 12, 49 clar de ce a venit pe pamant: „Foc am venit s-arunc pe pamant, si cat as vrea să fie acum aprins”. Obisnuit cu focul iadului dorea sa se simta bine si pe pamant. Asa se salveaza omenirea cu aducerea de calamitati si distrugeri? Putina gandire oameni buni!
Somnul ratiunii naste monstri!
Somnul ratiunii este una, eu vad ce face somnul credintei din dumneavoastra. O sa raspund sincer dar zdrobitor, nu la adresa dumneavoastra ci am sa zdrobesc argumentatia superficiala de mai sus. In primul rand nu ati luat in calcul faptul ca Fiul Lui Dumnezeu, Cuvantul este nu profund ci este de o adancime absoluta, dumnezeiasca.
“Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Aşa a grăit Domnul. A se citi: “Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”. Sabia reprezinta in mod simbolic scopul venirii Domnului pe pamant, acela de a infaptui dreptatea cereasca. Oare daca Hristos ar fi dorit razboi si nepace nu ar fi strans armata, nu ar fi incercat o rasturnare politica a conducerii? Va puteti inchipui asta? Iata pe ce drum intortocheat si gresit v-a condus somnul credintei si naluca ratiunii…
Adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel sfătuieşte: “luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu”. Iar Sfântul Ioan a văzut în vedenia din Apocalipsa pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, “şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile”. Sabia care iese din gură este cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului. Numai această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Şi atunci, şi acum, şi din veac şi până în veac. Iisus nu a venit sa lase oamenii în viata de întuneric, ci sa desparta lumina de întuneric ca la creatie (cf. Facere 1,18), pentru ca în întuneric oamenii vad lucrurile în valorile lor invers, dupa Scriptura care descopera: “Vai de cei ce numesc raul bine, si binele rau, care spun ca întunericul este lumina, si lumina întuneric, care dau amaraciunea în loc de dulceata, si dulceata în loc de amaraciune!” (Isaia 5,20), cum vad si oamenii din vremurile noastre valorile gresite: raul bine si întunericul lumina! ” si cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere” (Luca 22, 35-36) mai spune Domnul Iisus, fiind lesne de inteles acum despre ce sabie este vorba. Insusi ucenicii au inteles gresit aceste cuvinte ei cumparandu-si sabii la propriu fapt care l-a intristat pe Hristos foarte tare.
Că această înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel şi cu nora şi soacra ei. Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice… “Dezbinare am venit sa aduc” zice Domnul. Asa zic si eu: “Dezbina Doamne prin sabia ta adevarul de minciuna”. Aceasta e purificare, ca atunci cand se cerne nisipul sau graul si se alege neghina de ce am vrea imbinarea binelui cu raul? “A semana neghina” conform DEX-ului inseamna a semana discordie. Prin urmare a alege neghina, a o dezbina de grau nu inseamna impaciuire? Gandesc si eu ca si tine… oare nu e lege din batrani ca “cine se aseamana se aduna?”
„Foc am venit s-arunc pe pamant, si cat as vrea să fie acum aprins” …pentru că poporul se întreba dacă nu cumva era Ioan Botezatorul Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spune: “Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu FOC (atentie mare!) şi cu Duh Sfânt”. Iisus a venit sa arunce focul harului ceresc care curata lumea de pacat, dar nu o mistuie, ci o înnoieste spre o viata de lumina, caci ce face focul mai bine decat sa arda ce-i uscat si sa pregateasca pentru renastere, inviere. Si cât ar fi vrut sa fie aprins acel foc dumnezeiesc în sufletele oamenilor, care sa produca o revolutie spirituala a eliberarii de sub puterea întunericului pentru a trece în Împaratia luminii.
Prin focul care miroase a viata si a inviere toate cele uscate (moartea) sunt arse si tot prin el iau nastere cele verzi (viata), “cu moartea pre moarte calcand” am putea spune “viata daruindu-ne”… Iata ce inseamna focul de care aminteati, el simbolizeaza in chip evident invierea cea de dupa moarte pe care si natura o canta si o repeta parca spre invatatura noastra. Mai mult: ce ne da focul mai mult decat caldura si lumina? Aprindeti o lumanare intr-o camara intunecata si acea lumanare va risipi raceala si va spulbera toata intunecimea, iata puterea dumnezeiasca a focului.
Noul Totalitarism Creştin (I) de Victor Potra
Suntem într-un joc inegal în care de o parte a liniei se înghesuie apologeţi bătându-se pe crucea ce la dă dreptul să spună inepţii sub acoperirea credinţei, iar de partea cealaltă e gol. Oamenii decenţi se ascund prin colţuri, mintea deschisă la conceptul de alteritate a devenit un păcat şi-o ruşine. E plin de emisiuni credincios-plângăcioase – la Radio Cultural de exemplu, e plin de profeţi şi de închinări, de sfaturi cum să fii un bun creştin, de o propagandă imbecilizantă îndemnând la supunere, conformitate, cuminţenie prost înţeleasă (căci nu vreau să confund cuminţenia autentică a lui Noica sau Brâncuşi)… Iar de partea cealaltă a graniţei nu se ridică nimeni, nici măcar de sămânţă, un glas puternic să apere teritoriul din ce în ce mai restrâns al omului liber, explorând cu gândul fără restricţii cretinizante, fără ierarhii celeste care să ne structureze lumea înainte de a o cunoaşte…
Cine ridică mânuşa pentru copiii obligaţi să facă religie în şcoli, cărora li se omoară întrebările înainte de a se naşte?… Cine le spune că Doamne-Doamne e o opţiune, nu o realitate obiectivă? Cine ridică o voce să-i apere să nu se întrupeze cretini înainte de a avea şansa de a se naşte spiritual, autentic, pe propriile picioare? Cine mai luptă împotriva totalitarismului religiei, acum, când partida a fost câştigată, şi banii şi puterea şi respectabilitatea şi cariera vin în România cu o aură moderat creştină, neapărat ortodoxă… Intelectualii blazonaţi sunt dresaţi, fac frumos la religie, mai ales ortodoxism, mai nou şi la politică.
Nu sunt neapărat cel chemat să aprindă revolta faţă de călăritorii noştri spirituali, faţă de călăii mirărilor noastre, faţă de păduchii care ne drenează energia sufletească în ritualuri scălâmbe, în închinăciuni de automatism, în bisericisme ritualic obsesiv repetate, faţă de profitorii fără ruşine ai speranţei noastre de minune, de gând mai adânc, de mai bine, faţă de adunătorii de suflete supuse, de penitenţe, de renunţări, de îngrădiri şi reguli, faţă de cei ce ne dau binecuvântarea să-i slujim, să le spălăm picioarele, să le sărutăm mâinile, să le umflăm buzunarele, să le sacrificăm bunul nostru cel mai de preţ – discernământul…
Nu sunt neapărat cel chemat, dar aş vrea să fiu măcar cel ce-l cheamă, ce-l anunţă, măcar Ioan Botezătorul… Vestitorul Celui ce dărâmă Casa Voastră… Şi băgaţi de seamă, templul vostru e putred, şi e prea gol locul din faţă ca să nu vă vină apocalipsa ipocriziei voastre pe cap taman când credeaţi că vă descurcaţi mai bine. Vă zornăie arginţii în cuvintele calpe, nu mai ştiţi nici măcar să vă îngrijoraţi, sunteţi deţinătorii adevărului universal, aveţi o turmă supusă bună de muls, tuns şi îndrumat, aveţi toate atuurile… Aţi uitat să vă temeţi! E plămada din care se-ntrupează furtuna, şi vreau să cred că sunt ameninţarea ei, măcar primul nor care să vă întunece fizionomiile greţos de senine. E timpul să stea cineva în faţa lăcomiei voastre de suflete, să vă spună cineva „Îndeajuns!”, v-aţi lăfăit destul, înapoi în cocină, lăsaţi credinţa să crească acolo unde năzuie cu adevărat şi lăsaţi-i pe cei liberi sa FIE!
Chem pe cei ascunşi prin colţuri, de cealaltă parte a baricadei, supravieţuind cu crezurile ascunse, jenaţi de prostie şi în acelaşi timp speriaţi de virulenţa bolii numită religie creştină ortodoxă, să iasă din ascunzătoare şi să-şi strige dreptul la existenţă, la a fi altfel… Fiţi voi înşivă sau curând nu va mai rămâne nici un loc pentru libertatea de gândire, pentru spiritele neîngenunchiate… Nu mai e timpul decenţei şi delicateţei. În acest moment preopinenţii noştri sunt ca porcii în cofetărie: grohăie şi înghit tot, ucid viitorul nostru, ne imbecilizează copiii în şcoală, rânjesc la noi ca un prădător la o specie pe cale de dispariţie… Şi ne vânează… Şi ne obosesc, uneori până la convertire…
Eu am obosit… să-mi văd doar de viaţa mea… să-mi instruiesc copilul acasă cum e cu Universul, cu stelele, cu sistemul solar, cu evolutia, să-l apar de tâmpeniile cele mai agresive care le învaţă la ora de religie – „o stea căzătoare, a bătut un înger din aripi”… Din fericire a învăţat la grădiniţă despre meteoriţi. Particulară, bineînţeles, ce vă închipuiţi, că învăţământul românesc de stat a scăpat la vreun nivel de contaminare… Am obosit să-mi văd doar de viaţa mea într-o lume strâmbă care o ia razna, e lumea pe care i-o las moştenire, şi mă ridic… Din letargie…
Şi urlu:
VREAU!
Despărţirea dintre social şi religie, restaurarea moralei independent de credinţă, revalorizarea cunoaşterii în sine dincolo de acceptarea utilitaristă, promovarea gândirii deschise care poate judeca relaxat în termenii de posibil, dezirabil, adevăr alternativ, combaterea mitocăniei cultoide a lui corect – greşit, noi versus ei, demascarea celei mai mari escrocherii din istorie bazată pe speranţă şi în genere cotonogirea spirituală a tuturor deţinătorilor de adevăruri absolute cu tot cu adevăruri.
Mulţumesc.
Nu ştiu pentru ce…
Acest articol a fost scris pe duminică, august 17th, 2008 la 6:54 pm şi este înscris în Eseu, Pamflet. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.
Richard Wurmbrandt se afla la un moment dat in SUA purtand o asemenea discutie ca intre mine si dumneavoastra intr-o dezbatere la televizor. El, a carui viata fusese salvata in inchisoare de Valeriu Gafencu, cel care isi daduse viata pentru el, a incheiat dezbaterea spunand: „am călătorit prin toată lumea şi am vazut multe lucrari de binefacere în spitale creştine, orfelinate evreeşti, chiar şi case de bătrâni budiste. Ai putea tu să‑mi dai un singur exemplu de stabiliment de binefacere ateist?”. Asadar domnule ce rau face religia? Omoara spiritul?
Zilele trecute eram la piata Rosetti din centru noapte fiind si pe un zid in spatele meu scria cu vopsea rosie: “Biserica ucide”. M-am cutremurat de modul in care lumea a inceput sa gandeasca, de propaganda virulenta antibiserica. Eu avand 22 de ani, nu batran cu nostalgia vremurilor de demult, dar totusi…Mi-am amintit imediat faptul ca Arsenie Boca spunea ca sfarsitul lumii va veni atunci cand crestinii nu vor mai fi lasati sa participe la Sfanta Liturghie. Atunci nu am inteles, acum vad din ce in ce mai clar cum, incep sa apara din ce in ce mai multi oameni, care isi indreapta o ura cumplita impotriva bisericii ca si cand aceasta ar fi ciuma care trebuie distrusa, o fabrica unde se spala creierele oamenilor cu potential. Nu stiu cat timp va trece dar in curand acestia vor izbucni in ura lor si vor iesi in strada pentru a ii opri odata pe crestinii care inca rezista in credinta.
De ce simtiti ca religia impiedica spiritul? Este o afirmatie dementiala, un nonsens incredibil. Este adevarat am auzit de oameni desavarsiti spiritual in afara ortodoxiei dar in afara religiei nu exista va asigur. Spiritul face parte din lumea nevazuta, religia indreapta mintea catre nevazut. Rationamentul care spune “religia blocheaza avantul spiritual” este un nonsens, fara indoiala. Daca promovati faptul ca religia spala creiere, atunci, pentru coerenta discursului dumneavoastra nu mai vorbiti de “spirit” pentru ca veti cadea in penibil, religia fiind singurul mod pamantesc de CULTIVARE A SPIRITULUI.
Iar scopul pentru care oamenii intra in biserica acesta este. Petre Tutea spunea ca un taran care sta in biserica fata in fata cu Dumnezeu este un om infinit mai bun decat un geniu. Nu stiu ce sfat sa va dau, stiu doar ca sunteti pe o cale gresita. Nu faceti confuzia intre religie si institutia bisericii, condusa uneori intr-un mod nedorit de Dumnezeu. Nu confundati religia cu acei preoti care fac de rusine biserica, care si-au ratat vocatia. Facultatea de Teologie este astazi mai mult ca niciodata plina de viitori preoti materialisti. Nu confundati greselile institutiei bisericii cu religia. Biserica in sine este trupul Lui Hristos pe pamant, in biserica se traieste religia ortodoxa.
In sfarsit, spuneti ca religia impune “restrictii cretinizante”: sa nu ucizi, sa nu furi, sa asculti de parinti, sa nu ravnesti la bunul aproapelui, sa nu bei, sa nu injuri etc.? oare acestea sunt unele dintre restrictiile cretinizante? Sper ca nu la acestea va referiti. Sunt foarte trist ca oamenii gandesc asa diferit. De ce gandim diferit? Pentru ca unii se supun orbeste Cuvantului, incercand doar se incredinteze mai mult nu sa distruga si nu sa puna la indoiala, nu din prostie ci din lipsa de mandrie. Altii cred ca propriul lor trup, creier, poate cuprinde si intelege intreg Adevarul, ca ei prin ei insisi pot deveni liberi. Acesti liber cugetatori sunt lor insisi arhisuficienti, neavand nevoie de nimic altceva. Acesta este omul mandru care nu incearca (desi asta crede) sa cunoasca religia ci doar sa o distruga. Inca o data va spun: Doamne-ajuta si celor ca dumneavoastra care va credeti urmasul unei bacterii primordiale, descendentul maimutelor salbatice.