Ar cam fi timpul ca oamenii sa inceapa sa tanjeasca dupa simplitatea trecutului. In timp ce lucrurile si viata moderna se complica vazand cu ochii, omul treaz ar vrea sa revina la vremurile in care nu traia in cutii, nu trebuia sa plateasca pentru apa, pentru mancare, pentru aer curat, pentru putina verdeata, pentru a se deplasa de ici pana colo. De ce acum 100 de ani cand inca nu daduse civilizatia in noi, un cap de familie putea intretine 10-15 copii iar astazi trebuie sa munceasca din greu ambii parinti pentru a intretine 1-2 copii? Nu cumva totul s-a complicat pana la un punct in care nimic nu mai e normal? Obisnuindu-ne insa cu aceasta stare de lucruri o luam ca atare si ne supunem. Ce altceva sa facem? Dealtfel vor veni vremuri mult mai grele in care banii, aceste hartii fara valoare, bancnotele, nu vor mai fi de ajuns pentru a plati apa si painea cea de toate zilele. Dealtfel bancnotele incep usor sa dispara. Daca pana acum averea unora consta in cateva hartii, in viitor viata acelora va depinde strict de un card, adica de o bucata de plastic. Cum se numeste omul a carui viata depinde de niste date computerizate trecute pe o bucata de plastic daca nu un “element”, un “cetatean”, caci om e greu sa-l mai numim avand in vedere ca independenta lui sta in acel plastic, plasticul e stapanul cetateanului. E lucru perfect logic: cu cat lucrurile se complica, cu atat nici o activitate nu va mai fi simpla. Daca nimic nu mai e simplu nimic nu mai e drept. Sper ca va place poza si ca e destul de sugestiva 
Simplitate mai 23, 2009
Traind in cutii (de) beton… mai 23, 2009
De multe ori uitam care e de fapt conditia noastra de zi cu zi. Niste furnici ce se invartesc in jurul unor cutii puse una peste alta. Vorbesc despre oraseni evident. De multe ori avem senzatia ca suntem proprietarii unei case. In fapt, terenul pe care e amplasata casa noastra e tavanul celui de dedesubt. Iata ce drept de proprietate exista in patrimoniul fiecarui detinator de apartament. Poate de aceea taranul roman (simbolizat de Ion) s-a luptat si a iubit PAMANTUL iar nu casa in care traia. Nu stiu de ce si cum ma gandeam la asta, poate pentru ca pe balcon vad in fiecare zi blocuri peste blocuri si ma gandesc doar ca e mizerabil sa traiesti in felul acesta. E mizerabil sa traiesti ca intr-o inchisoare comuna. Desigur, ne-am obisnuit de mult, pot parea chiar penibil ca mai pun in discutie chestiunea aceasta. Cineva poate spune “da’ ce vrei acuma vila?”. Chestia e ca nu pot sa imi imaginez cum s-a ajuns de-a lungul timpului la aceasta involutie locativa a umanitatii. De unde in trecut fiecare avea hectare intregi pe care sa alerge, acum faci un pas in afara cutiei tale si esti pe teritoriu comun pe care il imparti vrand-nevrand. Asta inseamna oare ca ne-am civilizat? Acestea sunt avantajele civilizatiei? Sa detii o cutie? E adevarat orasul are avantajele lui numai ca sunt foarte putine. Un om nu merita sa isi petreaca toata viata in oras. Restrangerea maximala a spatiului propriu la o simpla cutie intre alte cutii ma deprima de fiecare data cand ma uit pe balcon…
