Am fost in Istanbul pentru ultimele 10 zile la niste prieteni de-ai mei studenti turci. De ce sa nu recunosc, am fost socat, am fost surprins cu tristete cum Turcia este cu mult inaintea noastra, a “tarii europene” Romania. Cum se face ca turcii sunt un neam extrem de primitor de muncitor de nationalist si de religios insa este in continua stare de implozie sociala. Istanbul, un oras al contradictiilor ideologice, te primeste cu un aer racoros modernisto-primitiv insa mult mai placut decat acela al Bucurestiului.
De aceea si titlul: observ ca la ei lucrurile sunt foarte neclare, nimeni nu se poate hotara ce vrea in viata. Ar vrea sa fie deodata europeni, religiosi, don juani, familisti, razboinici nationalisti, oameni primitori etc. asa cum fetele poarta salul ce le acopera in mod traditional parul impreuna cu jeansi si conversi. Aflu ca in universitatile lor exista diferite grupuri politice pe care oricine le poate observa cu usurinta: nationalistii, religiosii, kemalistii. Fiecare turc poarta steagul turciei in camera sa cu mandrie si incearca sa iti prezinte cultura lor ca fiind cea mai frumoasa si sa te invete limba lor. Turcii nu ii suporta pe americani din principiu insa fiecare turc adora stilul de viata american. Turcii il adora pe Ataturk insa Ataturk e impotriva religiei lor. s.a.m.d. Nu prea am timp sa povestesc tot ce am realizat acolo despre turci si despre Turcia doar am simtit nevoia sa fac acest rezumat. Ruptura socio-culturala din Turcia se vede in inima fiecarui tanar otoman, ei doresc totul si nimic.
Circuland cu trenul, la dus si la intors, cred ca am inteles exact ce parere isi face un strain despre Romania, in special despre Bucuresti. In jurul meu, cativa italieni, francezi, australieni si spanioli si cine mai stie cate alte natii… cum am traversat Dunarea si am intrat in Romania aproape ca iei foc din cauza campurilor incendiate necontrolat de localnici. In fine, nu se sufoca nimeni, continuam cu multe sate de tigani in care copiii ne arata m..e de fiecare data. Mai departe o veche biserica in stare de ruina, cu turla de mult prabusita, sprijina pe ea sute de ciori, o priveliste apocaliptica completata de zecile de uzine parasite cu geamurile sparte. Apropiindu-ne de Bucuresti pe o distanta de vreo 2 km miroase intens a hoit, a cadavru, a moarte ce sa mai, incat calatorii sunt aproape speriati. Ajungand mai aproape de gara te intampina superbele blocuri din zona cat si noi rromi care incearca sa scuipe cativa calatori si sa arunce cu mingea in tren. Intri in gara, speri la mai bine, insa aurolacii si cersetorii sunt tot acolo. Pana la hotel probabil drumul turistilor e pavat cu gropi si tepe. Astazi, pentru prima oara in viata, mi-a fost rusine sa afle cineva ca stau in Bucuresti pentru ca m-ar fi privit cu mila.
Nu as putea niciodata sa locuiesc in alta tara decat in dulcea Romania numai ca as vrea ca romanii sa arate tuturor ca au un caracter si o cultura mai puternice decat ale altor tari asa-zis civilizate. Sa incepem revolutia fiecare din interior si sa nu ne mai lasam purtati de valul majoritatii care se crede intr-o jungla si care se comporta ca atare.
