În seara asta am ascultat din nou cartea audio despre Arsenie Boca ( http://carti-audio.blogspot.com/2009/12/marturii-despre-parintele-arsenie-boca.html ). Se pare că oricât de raţional ar fi cineva, nu poate şi nu trebuie să treacă peste miile de mărturii ce se aduc despre unele lucruri minunate săvârşite de părinte. Am fost învăţat să aflu adevărul judiciar prin mijloace de probă – dintre care şi mărturia, astfel că nu pot trece peste ceea ce se relevă prin mărturiile atâtor oameni despre sfinţi părinţi care au făcut minuni nu foarte de mult ci chiar în secolul 20. Cum să vă spun… uneori am senzaţia că Dumnezeu se ascunde, pentru a ne testa credinţa, dar alteori, probabil că din iubirea de oameni nemărginită, ni se arată în chip vădit prin anumiţi oameni în care se sălăşluieşte Duhul Sfânt. Aşa văd şi înţeleg vieţile sfinţilor cărora Dumnezeu le-a dat puteri ce ar aduce parcă a filme fantastice - dar adevărul este că despre această putere efectivă de a supune materia, de a grăi materiei iar ea să se cutremure la cuvântul omului îndumnezeit, se vorbeşte chiar de Hristos în Sfânta Scriptură – “Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă (în Dumnezeu) cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mat. 17, 20) – şi Sf. Ap. Luca redă vorbele Mântuitorului astfel: ”De aţi avea credinţã cât un grãunte de muştar aţi zice acestui sicomor – dezrãdãcineazã-te de aici li sãdeşte-te în mare – v-ar asculta!”.
(Fac o paranteză – în multe dintre sectele new age, pornind pe firul orientalistic bazat pe credinţa în forţele proprii, “maeştrii spirituali” îşi învaţă ucenicii să creadă că pot trece mâna prin zid şi o vor face. Ucenicii sunt învăţaţi că ei înşişi sunt dumnezei şi nimeni altcineva şi credinţa în ei înşişi îi va face să treacă peste barierele lumii acesteia. De altfel, uneori se şi salută astfel: “dumnezeul din mine îl salută pe dumnezeul din tine”. Vreau să remarcaţi deci, că diferenţele uriaşe se ascund în mici subtilităţi dar radicale căci să nu uităm că pentru noi, creştinii, credinţa în sine ca într-un zeu nu poate fi numită decât mândrie, a cărei faţă neagră este de netăgăduit)
Aşadar, de ce nu ne-ar veni să credem că se pot întâmpla pe pământ minuni nebănuite, căci cu puţină credinţă în Dumnezeu (nu în sine), omului nu-i poate sta în cale nimic rău. Desigur, această putere poate veni numai prin credinţă în Dumnezeu iar ea nu este dăruită decât celor care şi-au dovedit smerenia şi nu mai sunt tentaţi de laudă şi de mândrie. Dar nu asta trebuie să căutăm, zic eu, aceste puteri. Această supunere a regulilor aparente ale universului nu trebuie să ne fascineze sau să ne facă să dorim să fim şi noi ca Superman sau ca Wonderwoman ci trebuie doar să ne dea o măsură a puterii lui Dumnezeu, să ne întărească credinţa, să ne dea un sâmbure de speranţă. Dumnezeu ne arată pe viu de multe ori că nimic nu este cu neputinţă şi că totul depinde numai de credinţa noastră şi de iubirea noastră iar munţii aceia despre care se vorbeşte pot fi văzuţi şi în sens metaforic, ca greutăţi mari ale vieţii, încercări uriaşe peste care treci cu puţină credinţă. Dar dacă avem credinţă multă? În Epistola cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citim: “De-aş avea credinţã atât de multã încât sã mut şi munţii dacã nu am dragoste, nimic nu sunt”. Şi cu aceasta se închide cercul şi se arată sensul ce s-a dat vieţilor noastre de către Hristos – credinţă şi iubire – cu acestea putem birui lumea, cu acestea pornim la drum, mutând munţi de îndoieli, munţi de ignoranţă, munţi de lene, de mândrie şi câţi alţi munţi om fi mutat până acum…
Curaj tuturor, voinţa voastră este tare şi poate învinge, mereu să vă aveţi rădăcinile adânc înfipte în ceruri şi rugăciunea sinceră şi veţi trece peste toate… O seară bună tuturor!
(a se vedea şi http://www.nistea.com/tin03.html pentru a afla ce spune pr. Teofil Pârâianu despre credinţa care mută munţii din loc)
Cârâieli