Se pierde simplitatea, se pierde adevarul august 26, 2009

In viata de zi cu zi suntem invatati sa gandim din ce in ce mai repede si mai concret sau mai bine zis mai “util”. Sa cautam izvoare de placere si satisfactie personala traind in lumea cat mai reala cat mai materiala a prezentului. Uneori insa imi amintesc de ceea ce sta in spatele tuturor, imi amintesc ca am invatat chiar la fizica in scoala primara ca sunt lucruri care exista desi noi oamenii nu le putem vedea. Imi mai pun uneori intrebari care sa ma scoata din dimensiunea limitata a actualului. Vasile Voiculescu spunea “Nu te mira că-mi prinzi privirea/ Păienjenită de durere/Adesea cercetând ivirea/Şi alte lumi, şi altor ere.” De multe ori ma intreb in ceea ce-i priveste pe oameni pana unde poate sa mearga orbirea lor incat sa se limiteze exclusiv la viata materiala. Nu se mai intreaba nimeni ce putere face ca vantul sa sufle peste pamant sau ce face sa se miste intregul pamant, intregul sistem al universului? Nu se intreaba nimeni de unde si prin ce minune izbucneste lumina dintr-o simpla lumanare, lumina care poate spulbera metri cubi de intuneric, dar lumina soarelui? Oare ce amestec este acela prin care se creaza in pantecele unei femei viata si ce declanseaza acele actiuni care pot lua acea viata intr-o clipa? De ce este atat de usor pentru un om sa faca rau si de ce e atat de greu sa facem bine?

Intr-o lume actuala in care niste aparate cumplite devoreaza din viata fiecaruia, aparate precum televizorul care pot omora un suflet inca dinainte de a avea sansa sa se pastreze curat, in lumea in care adunatura de oameni numita populatie s-a ratacit irecuperabil oare mai intereseaza pe cineva aceste intrebari? Oare cati dintre cei de pe strada considera acum ca intrebarile cele mai simple despre viata om si Dumnezeu mai au vreo relevanta pentru ei? Cu incredere in om, Dumnezeu i-a lasat atatea informatii pe pamant cat sa nu aiba niciodata siguranta existentei Lui ci i-a lasat indicii suficiente pentru ca omul sa poata avea credinta si astfel sa-si pastreze puritatea si sacrificiul.

Unde in natura nu gasim oare raspunsuri profunde la intrebarile vietii? In ce frunza, in ce fir de iarba nu sta ascuns un raspuns? Doar ca…”stiinta” a luat drumul studiului minciunii si ne prezinta nimicul ca pe adevar. Intr-un oras mare ca bucurestiul nu mai are nimeni timp de cautat adevar ci e timp numai de grabit si de irosit. In fiecare zi e la fel, oamenii isi urmeaza rutina cu mici pauze de pierdut timp, caci nu isi intoarce nimeni fata nici catre cer nici catre pamant sa il cerceteze cu adevarat si sa gaseasca raspunsuri. Intr-una dintre aceste zile am vazut luna cum se ridica deasupra orasului si am realizat cat de mica e de fapt toata aceasta gramada de moloz. Alteori pot vedea furtuna care se ridica asupra orasului aproape sa-l inghita sau sa-l spulbere iar apoi ploaia care il spala.

Adevarul sa ramana in simplitate caci adevarul lumii nu e complex, are doua laturi, una orizontala si una verticala care se intrepatrund. Noapte buna…

Poem… iunie 27, 2009

Intrebare de Radu Gyr

Adâncă-i noaptea, orele profunde…
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,
din zid o umbră albă se desface…

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu eşti? Şi umbra spune: -Sânt.

Despre Stefan Caltia… iunie 24, 2009

Despre pictura nu stiu multe, nu sunt nici ipocrit sa spun ca sunt un fin critic de arta, nu am nici studii in domeniu. Sunt un amator de orice fel de arta adevarata insa si imi place sa simt orice exprima arta. Stefan Caltia este un pictor roman pe care l-am aflat acum vreo 2 ani cand eram anul 1 de facultate. Mai intai mi-a creat o impresie placuta infatisarea lui care imi dadea o stare de liniste si iubire imbinata cu o intelepciune izvorata din ascultarea traditiei. Ce sa mai, un sentiment placut. L-am vazut apoi din nou la prezentarea unui documentar anticomunist si nu am putut sa ma abtin si i-am spus ce parere am despre el. Din intamplare am ajuns sa ma atasez in timp de Manastirea Stavropoleos unde am observat foarte placut surprins ca vechiul meu “prieten” ma intampina acolo in fiecare duminica.

Acum despre arta… pentru mine domnul Stefan Caltia face parte dintr-o categorie aparte de romani,  si sunt convins ca inca mai sunt multi care simt ca si mine. Nu stiu altii cum sunt, eu unul daca vreau sa ma rup putin de lumea asta, adica foarte des, ascult Tudor Gheorhe si ma uit la operele lui Stefan Caltia ori citesc o poezie de Vasile Voiculescu sau Radu Gyr. Desigur ca am omis multe nume aici care au acelasi efect. Ceea ce ma tulbura la lucrarile domnului Caltia este atmosfera sacra cu un aer de liniste si pace absoluta. Liniste… liniste… o liniste sufleteasca de nedescris. Nu cred ca am reusit sa patrund toate simbolurile prezente in tablouri dar stiu ca m-a lovit aceasta armonie dumnezeiasca si atat de naturala in special in peisajele rurale dar nu numai. In fata tablourilor lui Stefan Caltia simti ca privesti insasi simplitatea si eternitatea asternute intr-un sat uitat de lume dar vegheat de Dumnezeu. Doamne ajuta lui Stefan Caltia sa ne inspire in continuare sufletele sa o apuce pe calea alba. Iata doua dintre iernile tainice ale pictorului:

Mai multe lucrari gasiti aici – http://www.posibila.ro/index.php?ce=artisti&id=3&art=rep

Marile sperante: Eba, Gigi si comunistii iunie 8, 2009

De ce simt nevoia sa vorbesc despre acest subiect deja epuizat pe la televizor nu inteleg nici eu, cert e ca sunt mai mult ca niciodata dezamagit de rezultatele voturilor. Nu am de gand in nici un caz sa ma leg de inteligenta celor doi europarlamentari sau de persoana lor in vreun fel. Am sa ma leg in schimb de romani. Astfel, as vrea sa las un mesaj pentru populatia romaniei: meritati sa fiti condusi numai de hoti si de comunisti de acum in vecii vecilor. Acum ma simt putin mai bine.

Sa va explic (daca mai era nevoie): ii condamn pe totii romanii care fiinteaza la momentul de fata inauntrul sau in afara granitelor frumoasei tari pentru ignoranta, indiferenta, lene, prostie. Cine sunt eu sa judec, dar mai ales sa judec poporul in sanul caruia m-am nascut? Eu sunt primul condamnat dintre romani. Nu exista scuza pentru halul in care a ajuns tara noastra bogata in spirit si cultura, de o mie de ori mai bogata decat cele din vestul europei. Nici un om care se poate numi “Roman” nu are nici o scuza pentru ca a lasat sa se intample tot ce se intampla din 1989 incoace. Fiecare dintre noi putea si poate sa faca mai mult. Nu prin violenta ci prin radicalism la nivel interior, prin munca fizica si intelectuala, prin vointa, prin rabdare, oricare dintre noi romanii putea si poate SINGUR sa schimbe soarta natiunii.

Acum ca sa ma calmez putin, oameni buni, intelegeti-mi revolta, pe noi romanii ne reprezinta in Europa un cioban haladit si o pitipoanca. Si revolta vine din faptul ca nu s-au pus ei europarlamentari, noi i-am ales. Care noi?eu nici nu am fost la vot. Corect dar sunt la fel de vinovat.

A doua chestiune mult mai grava decat prima: pe langa acestia, au mai fost votate masiv cele doua partide mari PSD si PDL care impreuna constituie fostul FSN fostul PCR. Nu imi spuneti ca cei care au votat nu stiau asta, sau ca nu stiau proverbul cu lupul care isi schimba blana dar naravul ba. De unde trag concluzia ca romanii (cei care au votat) ii prefera in special pe comunisti si pe ceilalti candidati semiretardati care au nerusinarea sa candideze in fata poporului. Partidele istorice, liberal si taranist, au fost insesizabile, din lipsa de interes sau de respect pentru istoria noastra.

A treia chestiune si cea mai grava:  nu stiu cum aratam sau cum vom arata de acum in fata europenilor si nici nu ma intereseaza dar ma intristez gandindu-ma la cum ne privesc stramosii nostri din pamant, din ceruri… Cum mai rezista sa nu vina sa ne certe cand ei stiu ca si-au dat viata, s-au urcat pe cruce chinuiti fiind in numele Mantuitorului, in numele libertatii, in numele generatiilor viitoare si luptand impotriva tiraniei iar noi… noi ne-am lasat inlantuiti fara sa opunem rezistenta sau am fost incapabili sa ne opunem. Ei au fost nimiciti de comunisti, noi am votat si votam mereu pe comunisti dintr-o prostie raspandita la nivel national!

Concluzia: din punctul meu de vedere e simplu. E adevarat ca atunci cand Dumnezeu vrea sa piarda un neam, “ii ia mintile”. Dumnezeu a luat mintile neamului nostru undeva intre anii 1940 si 1989, undeva intre Aiud, Sighet, Gherla sau Pitesti sau undeva in munti sau undeva in beciurile securitatii. Cert e ca din cate se vede, noi nu mai avem minti stralucite, asa ca natiunea, gloata de oameni numita “popor” orbecaieste fara directie, fara indrumare, condusa, trasa in lanturi de catre fostii ei calai inspre viitorul sumbru. Directia: imparatia mortii, lumea ateismului antihrist aceea care s-a profetit de mult de foarte de mult. Trasi in acea directie, in intuneric, romanii vor alege calea gresita, devenind ei insisi “europeni” renuntand la credinta straveche.

Treziti-va cu totii romani, chiar nu va mai intereseaza nimic din ceea ce este cu adevarat important? Sa ne uitam din nou inspre munti sa gasim salvarea…

Simplitate mai 23, 2009

Ar cam fi timpul ca oamenii sa inceapa sa tanjeasca dupa simplitatea trecutului. In timp ce lucrurile si viata moderna se complica vazand cu ochii, omul treaz ar vrea sa revina la vremurile in care nu traia in cutii, nu trebuia sa plateasca pentru apa, pentru mancare, pentru aer curat, pentru putina verdeata, pentru a se deplasa de ici pana colo. De ce acum 100 de ani cand inca nu daduse civilizatia in noi, un cap de familie putea intretine 10-15 copii iar astazi trebuie sa munceasca din greu ambii parinti pentru a intretine 1-2 copii? Nu cumva totul s-a complicat pana la un punct in care nimic nu mai e normal? Obisnuindu-ne insa cu aceasta stare de lucruri o luam ca atare si ne supunem. Ce altceva sa facem? Dealtfel vor veni vremuri mult mai grele in care banii, aceste hartii fara valoare, bancnotele, nu vor mai fi de ajuns pentru a plati apa si painea cea de toate zilele. Dealtfel bancnotele incep usor sa dispara. Daca pana acum averea unora consta in cateva hartii, in viitor viata acelora va depinde strict de un card, adica de o bucata de plastic. Cum se numeste omul a carui viata depinde de niste date computerizate trecute pe o bucata de plastic daca nu un “element”, un “cetatean”, caci om e greu sa-l mai numim avand in vedere ca independenta lui sta in acel plastic, plasticul e stapanul cetateanului. E lucru perfect logic: cu cat lucrurile se complica, cu atat nici o activitate nu va mai fi simpla. Daca nimic nu mai e simplu nimic nu mai e drept. Sper ca va place poza si ca e destul de sugestiva

Traind in cutii (de) beton… mai 23, 2009

De multe ori uitam care e de fapt conditia noastra de zi cu zi. Niste furnici ce se invartesc in jurul unor cutii puse una peste alta. Vorbesc despre oraseni evident. De multe ori avem senzatia ca suntem proprietarii unei case. In fapt, terenul pe care e amplasata casa noastra e tavanul celui de dedesubt. Iata ce drept de proprietate exista in patrimoniul fiecarui detinator de apartament. Poate de aceea taranul roman (simbolizat de Ion) s-a luptat si a iubit PAMANTUL iar nu casa in care traia. Nu stiu de ce si cum ma gandeam la asta, poate pentru ca pe balcon vad in fiecare zi blocuri peste blocuri si ma gandesc doar ca e mizerabil sa traiesti in felul acesta. E mizerabil sa traiesti ca intr-o inchisoare comuna. Desigur, ne-am obisnuit de mult, pot parea chiar penibil ca mai pun in discutie chestiunea aceasta. Cineva poate spune “da’ ce vrei acuma vila?”. Chestia e ca nu pot sa imi imaginez cum s-a ajuns de-a lungul timpului la aceasta involutie locativa a umanitatii. De unde in trecut fiecare avea hectare intregi pe care sa alerge, acum faci un pas in afara cutiei tale si esti pe teritoriu comun pe care il imparti vrand-nevrand. Asta inseamna oare ca ne-am civilizat? Acestea sunt avantajele civilizatiei? Sa detii o cutie? E adevarat orasul are avantajele lui numai ca sunt foarte putine. Un om nu merita sa isi petreaca toata viata in oras. Restrangerea maximala a spatiului propriu la o simpla cutie intre alte cutii ma deprima de fiecare data cand ma uit pe balcon…

Din nou la tara de Paste! aprilie 22, 2009

Pozele le-am facut la mine la tara, in judetul Arges, chiar acum de paste. Hristos a inviat!

Romania vrea dreptate. Ce e dreptatea? aprilie 6, 2009

Fara sa fiu insensibil o sa incep prin a spune ca justitia nu se face in strada, la televizor s.a.m.d. In calitatea mea de student la drept am intalnit opinii diferite referitoare la “speta Becali” chiar printre profesorii mei. Ati crede ca toti juristii eminenti sunt pe aceeasi frecventa insa fiecare, fara a fi de rea-credinta, gandeste dupa propriul sistem de valori. Asa cum spunea unul dintre ei: nici o lege nu e perfecta, nici o hotarare nu e perfecta. Trebuie totusi sa ne dam silinta pentru a da solutii echitabile unei probleme de drept. Doar Dumnezeu detine adevarul absolut. Cazul Becali, pe langa simpatii de o parte sau de alta, are meritul de a pune Romania in miscare, oamenii incep sa gandeasca la ce e echitabil… Ce este justitia, ce este dreptatea? Cu toate acestea unii sunt judecatori si altii sunt spectatori iar fiecare isi joaca rolul: unii dau decizii, altii comenteaza. Eu sunt in dilema (ca spectator), nu pot sa ma hotarasc daca sunt sau nu de acord cu arestarea lui Becali. Desi mie personal nu-mi e simpatic nu mi se pare insa ca i se face dreptate. A incalcat legea, trebuie tras la raspundere penala si sanctionat, insa tot nu mi se pare ca i se face dreptate… Paradoxal dar asta cred. Este vorba aici si de sentimente si instincte adanc romanesti precum avantul de a-ti face singur dreptate. Lupta dintre stat si Becali, este oarecum comparata in subconstientul general cu lupta dintre fanarioti si haiduci de aceea cu totii (romani fiind) tindem sa dam dreptate celui care isi face singur dreptate pentru ca stim ca oficialii (carora li s-a substituit Jiji) sunt de o nesimtire si o incorectitudine grosolana. Fata de persoana Becali sunt indiferent, ma intereseaza insa orice persoana in abstract care se poate afla in locul lui. Inteleg ca dupa acest eveniment, rabdarea poporului roman se poate sa se fi terminat, indignarea sa fi atins cote maxime insa justitia se face doar in sala de judecata. Judecatorii trebuie lasati sa-si faca treaba chiar daca nu o fac bine pentru ca este mai bine asa decat situatia in care masele sa fie judecatorii. Am auzit personal in autobuz oameni innebuniti delirand ca taie capul tuturor daca nu va fi eliberat “nea Gigi” s-a si jurat “sa moara familia lui”. Sa ne pastram capul pe umeri in orice situatie. Sa judecam la rece si impartial. Acesta e secretul meseriei de jurist cred eu. Fotografia de mai sus e creatia mea si am copiat-o aici pentru ca eu cred ca exprima foarte bine ideea de libertate. Dar libertatea ce este? Suntem noi liberi? Puneti-va intrebari si vor veni si raspunsuri.

la teatru cu Don Puric martie 2, 2009

Aparent o piesa de teatru mut sau pantomima, in realitate o afirmare a principiilor de viata crestine. O calatorie printr-o existenta pura lovita, haituita si hartuita de exteriorul murdar pe care il intalnim in fiecare zi: un martiriu trait de un om sincer, un individ cu personalitate, mort pentru semnul crucii, fericit si “frumos” (asa cum ar spune Puric). Nu pot sa comentez aceasta piesa altfel si cred ca si lui Puric i-ar placea mai mult sa asociez opera sa cu urmatoarea poezie scrisa din strafundurile inchisorilor comuniste… din cine mai stie ce lagar de exterminare a Omului.

UNDE-S NEBUNII?

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pământul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rânduiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeşte insul.

Scâncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sângerând din răni adânci blândeţe,
Lângă neveste mor de bătrâneţe,
Necutezând să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria şi plânge
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stâncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărâme.

O! Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tânjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia.                                (Demostene Andronescu)

Strofa mea preferata… noiembrie 5, 2008

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri

Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,

Adevaratele înfrângeri

Sunt renunţările la vis…

de Radu Gyr

Boema absolută: Nichita Stănescu! mai 30, 2008

Ziarul Jurnalul National, desi patronat de inaltul securist Voiculescu, mi-a facut o surpriza foarte placuta aducandu-l in prim-plan pe sublimul Nichita Stanescu, “ingerul blond” intr-o editie de colectie cu CD si un supliment despre viata poetului. E cel putin straniu pentru ca Nichita a fost unul dintre cei mai urmariti oameni de catre securitate. De cele mai multe ori se creau situatii penibile pentru securistii care incercau sa inteleaga ceva din atmosfera 100% artistico-boema care plutea in apartamentul sau si faceau rapoarte ambigue: “Un anturaj decadent, caracterizat prin imoralitate şi promiscuitate, care oferă prilejuri pentru comentarii politice necorespunzătoare”. Intr-adevar viata lui Nichita era inecata in alcool dar numai pentru a-si stapani imensa inspiratie si pentru a rari transele revelatorii care il cuprindeau. Cel mai bun prieten al poetului era plopul Gica pe care il descria asa:”Gică este un copac gelos. M-a pus dracu’ de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel. Venise la mine, într-o zi, o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mîna nu am apucat să i-o sărut. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sînt om, nu mă lasă în libertatea mea. N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă, cînd singuratic am venit acasă?”. Am mai scris un articol mai demult despre Nichita in care aratam ca societatea romaneasca a decazut in asa hal incat fata-baiatul luptatoare de cartier, mahalaua in persoana “Nikita” (stiti la cine ma refer) este cu mult mai cunoscuta decat geniul cel mai pur romanesc nominalizat la premiul Nobel (nu acum 100-200 de ani ci acum nici 30 de ani). In 1984 cand era favorit la castigarea Nobelului deja murise. Profund mistic, orientat politic spre dreapta (de-aia isi tinea mereu tigara in dreapta), Nichita Stanescu si-a ascuns mai mereu gandurile prin aluzii si ambiguitati incifrate in mai toate poeziile si in intregul sau comportament. De balconul sau atarna o pancarta pe care se citea: “Hic sunt leones” (aici sunt lei).

Lumea in care vreau sa traiesc aprilie 17, 2008

Ce m-a inspirat sa scriu randurile astea foarte sincere a fost melodia celor de la Vama Veche – “Alt oras” – care mi se pare putin cam geniala. Versurile ma reprezinta intrutotul in ceea ce priveste relatia mea cu orasul, cu aglomeratia urbana, cu rutina care indobitoceste, cu oamenii tristi care merg la serviciu, nepoliticosi-artagosi etc. As vrea si eu, ca si cei de la Vama Veche, “sa locuiesc pe o strada desenata de-un copil” sau “din bucati de plaja sa cladesc un alt oras in care oamenii zambesc”. E clar, si de asta imi place foarte mult, ca piesa evoca sentimente dintre cele mai pure si nevinovate. De ce cred ca e important sa scriu despre chestia asta: pentru ca inglobeaza o intreaga serie de sentimente pe care le traim toti in fiecare zi si pe care le simtim (in special in Bucuresti) la tot pasul. “Fratilor va spun cinstit orasul m-a nenorocit” mai spune un alt vers care trebuie amintit. Cel mai ciudat e ca m-am obisnuit cu atmosfera asta nenorocita a Bucurestiului si cand plec din oras parca imi lipseste toata forfota care dealtfel ma intristeaza groaznic. E ca si cum as fi dependent de o senzatie deprimanta ceea ce, daca ma gandesc bine, e si mai deprimant – in fine: “singura noastra scapare: sa ramanem toti la mare” pentru ca altfel o sa ramanem inlantuiti pana la batranete in orasul care in curand o sa devina irespirabil, necirculabil, ingatuit, prafuit etc. Totusi n-as vrea sa mint cu ceva si o sa recunosc, pentru ca asa e cinstit, ca Bucurestiul are farmecul lui de necontestat in special partea veche a orasului care e frumoasa ca in basme sau chiar agitatia asta extrema de zi cu zi care creaza comedii excelente: situatii hazlii-dramatice specifice (gen aglomeratii nemaipomenite in istoria omenirii – timp in care toti o iau razna efectiv). Mi-a placut foarte mult ideea piesei si a trebuit sa scriu ceva si despre Vama Veche: o formatie care imi place mult. In plus imi place sa scriu despre subiecte cat mai diverse, dupa cum se vede, incepand cu lucrurile cele mai importante, serioase pana la cele mai banale si absurde (cred ca asta ar trebui sa insemne personalitatea umana – echilibru, seriozitate si elasticitate). De fapt mai mult decat sa scriu pe blog “vreau sa ajung la radio sa auda o tara-ntreaga cine-s eu cu-adevaraaat” ) Chiar daca “nu am chef azi” ma duc sa ma culc pentru ca maine ma trezesc de dimineata. “De-as putea s-opresc orasu-n loc si cu o guma sa sterg fiecare bloc…” Ce atmosfera sublim de nevinovata evoca desenul unui copil (mai sus). Cand ma uit la desen sunt sigur ca toata viata ar fi o intreaga fericire daca am fi cu totii niste copii responsabili. Daca ar fi sa analizez “tabloul” putin mai pretentios as spune ca evoca in modul cel mai simplu si mai direct posibil intreaga dimensiune si natura a vietii pe pamant: armonie, naturalete, Dumnezeu, om, stabilitate, fericire – adica exact gandurile care umplu capul unui copil inca nealterat (deci logic mai rational sufleteste si mai intelept decat noi) de contactul cu lumea.

Arsenie Boca – “Sfantul Ardealului” aprilie 12, 2008

Pana sa citesc de si despre parintele Arsenie Boca, sau despre Valeriu Gafencu nu stiam ca au existat sfinti adevarati in secolul XX. Am ramas impresionat de la prima vedere de aspectul angelic al monahului ca apoi sa aflu ca a fost un trimis al lui Dumnezeu pentru romani asa cum se gasesc pentru un popor unul la sute de ani. Si-a impus din tinerete o disciplina de fier, si-a dezvoltat spiritul avand ca si anexa o cultura desavarsita. A facut pe langa facultatea de teologie, facultatea de arte si cateva cursuri de medicina. Citea cu nesat articolele lui Eliade din reviste studentesti pe teme spirituale. Parintele era de meserie pictor de icoane dar mai adesea isi exercita harul asupra enoriasilor sau vizitatorilor avand darul citirii gandului si pacatului fiecaruia precum si puteri vindecatoare; marturii in acest sens exista mii. Cu toate ca era haituit neincetat de securitate – desi nu avusese niciodata nici o legatura cu legionarii – reusea constant cu ajutorul lui Dumnezeu sa ii uimeasca si sa ii sperie prin minuni pe cei mai indraciti comunisti. Se dusese zvonul in tara (inca din anii ‘40) ca oricine se duce la parinte se intoarce plangand si isi schimba toata viata. Chilia si-a sapat-o in inima unui munte la inaltime mare si facuse din acel loc un templu sfant de rugaciune unde se retragea in meditatie ascetica. De cele mai multe ori oamenii spuneau ca privirea lui ii patrundea pe cale directa pana in suflet si atunci plangeau. Parintele Arsenie Boca a facut multe minuni si a indrumat multi oameni din zona muntilor Fagaras pe calea cea dreapta. El a prezis ca apocalipsa va veni atunci cand nebunii ii vor prigoni pe crestini si nu ii vor mai lasa pe ei sa participe la Sfanta Liturghie. “Sfantul Ardealului” s-a intors la Dumnezeu atunci cand si-a indeplinit misiunea fata de neamul sau. Inainte sa moara a spus apropiatilor ca el are sa ajute oamenii mai mult dupa ce moare si a profetit ca Ceausescu va muri de Craciun pe 25 Decembrie. El spunea cu toata convingerea si in adevar ca omul are trei faze: prima vegetativa inainte de nastere; a doua bio-psihica; si a treia spirituala dar multi oameni nu vor sa stie decat de primele doua faze. Sfaturile sale duhovnicesti s-au sprijinit si pe cunostintele lui de fizica, chimie, medicina data fiind cultura lui impresionanta si astfel aratand prin argumente imbatabile ca lumea nevazuta se imbina cu lumea aceasta, e mai aproape decat cea materiala si mai tangibila decat am fi crezut. Nu este o coincidenta ca parintele a slujit lui Dumnezeu exact in perioada celor mai grei 50 de ani din istoria romanilor. Parintele a fost tuns in monahism adica si-a inceput viata calugareasca in primavara anului 1939 (exact inceputul razboiului mondial devastator pentru Romania) si a incetat din viata pamanteasca cu nici o luna inainte de sfarsitul dramei comunismului (28 noiembrie 1989). Desi, spun unii, ar fi mai putut sa mai traiasca a cerut sa se duca pentru ca isi indeplinise misiunea. Mormantul sau e acum loc de pelerinaj pentru mii de crestini anual dintre care multi inca il simt si chiar il vad pe duhovnic. „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” … si mai departe … “Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” . Sau pentru acei martiri care au patimit prin inchisorile comuniste (printre care si Arsenie Boca chinuit mult timp de securitate) s-ar potrivi: “Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.” Asa ar trebui sa ne amintim si de viata desavarsitului ascet pe care l-am evocat pentru ca doar prin copierea sau macar amintirea unor astfel de exemple si modele de viata se poate ajunge cat de cat la o evolutie sociala si spirituala. Din cartile atasate mai jos se intelege mai bine adevarata dimensiune a parintelui Arsenie Boca, un om trimis pentru a indruma si a ghida neamul romanesc in clipele in care ar fi putut sa piara in fata vijeliilor puternice care incercau sa-l dezradacineze.

Arsenie Boca – Cararea Imparatiei – completa

Sfantul de la Sambata – Arsenie Boca

Poezia mea preferata: martie 13, 2008

Unde sunt cei care nu mai sunt? …de Nichifor Crainic

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Cinefilia salveaza Romania martie 10, 2008

Nu am mai scris nimic de mult timp… imi pare rau dar am vazut foarte foarte multe filme ale celor mai mari regizori si am invatat la civil, penal, fiscal (mult si greu). As putea sa scriu despre filme extraordinare dar nu cred ca intereseaza pe multi adevarata arta cinematografica a unor regizori precum Ingmar Bergman, Fellini, Luis Bunuel, Almodovar, Tarkovski, Kurosawa s.a.m.d. Probabil ca cei mai multi nici nu au auzit de nici unul dintre acestia preferand in schimb filme cu d’alde Bruce Willis si Tom Cruise. Multi prefera filme de actiune care se vand ca painea calda dar nu au nici cea mai mica legatura cu arta cinematografica. Imaginati-va ca filmele de pe ProTV si Acasa au mare succes la public, cum pot eu asadar sa cred ca intereseaza pe cineva de Kubrick sau de Frank Capra? O sa ma uit deci in continuare la filme de calitate si o sa recomand ceva bun pentru cunoscatori. Nu mai scriu nimic pe teme politice, nationaliste, traditionaliste pentru ca subiectul nu e de actualitate. O sa vina totusi in curand vremea sa vorbim despre politica la nivel mare dupa ce SUA o sa mai ocupe vreo tara din orientul mijlociu (urmeaza Iran) si o sa bage sperietii in restul lumii. Ce cred eu ca e important la momentul asta (pentru studenti in special) e sa invatam si sa ne relaxam maxim pentru ca in viitorul apropiat vrand nevrand vor fi vremuri grele (mai ales pentru tari insignifiante ca Romania care nu au capacitatea sa prospere nici pe timp de pace). Semnalul de alarma a fost tras odata cu razboiul din Vietnam continuandu-se cu “Razboiul Petrolului” si ajungandu-se acum, cu Serbia, ca o tara Europeana sa fie lipsita de suveranitate printr-un simplu si mic efort al SUA. Concluzia – 1 uitati-va la filme si – 2 ganditi-va ca pentru viitor unii prevad un guvern global totalitar deghizat in democratie (cum este acum in SUA) chiar in urmatorii 20-30 ani. Culmea e ca la vara ma duc in America prin Work&travel. Am vazut recent niste documentare incredibile despre televizor si cum acesta e o arma de prostire si hipnotizare in masa. Era o expresie in latina, nu mai tin exact minte cum suna dar ideea era: ” da-le oamenilor spectacol, divertisment si vor uita ca le e foame”. Iata cum se priveste problema maselor de la nivel inalt – vezi cel mai renumit monument al antichitatii Coloseumul care a fost construit exact in acest scop. In incheiere va spun ideea lui Eugen Ionescu (geniala) despre societate si despre cum limiteaza guvernantii avantul maselor comparand problema aceasta cu dresajul de purici. Puricii sunt introdusi intr-o cutie de sticla foarte stramta in care nu pot sa sara lovindu-se de sticla. De la un moment dat ei vor inceta si chiar vor uita sa sara caci odata scosi din cutie nu vor mai sari niciodata. E o comparatie sumbra dar care la ora actuala se potriveste cu realitatea.