Ovidius Publius Naso

"NU SUNTEM DIN MAIMUŢĂ DAR MERGEM CU PAŞI REPEZI SPRE EA." – Arsenie Boca

Poem Decembrie 18, 2015

Filed under: Fără categorie — Ovidiu @ 8:56 AM

Nebunie aproape

Graba

În liniste de cutit

Pe muchie de … nimic

Tot asteptarea e cea care ne mântuieste

Sau rabdarea

Sau Dumnezeu

 

:) Decembrie 15, 2015

Filed under: Fără categorie — Ovidiu @ 6:06 AM

Chiar si jmecherii ar trebui sa mearga la biserica, macar pentru ca:

  • e muzica misto
  • se da mâncare moca dupa slujba
  • te învata ce sa faci cand ai atatia dusmani
  • sunt marfa picturile de pe pereti
  • poti sa îti cumperi chestii de la magazinul de la intrare
  • cica te linisteste si îti da o stare de bine, ca la spa…
  • nu îti cere nimeni bani
  • sunt o gramada de fete cu fuste scurte si/sau decolteu
 

Epoca amalgamului Septembrie 24, 2015

Filed under: Fără categorie — Ovidiu @ 12:03 PM

În zilele noastre se trăieşte intens. Foarte intens. Criza refugiaţilor, DNA-ul, Băsescu şi Ponta ocupă mintea românului în proporţie de 90%. Când să mai ai timp de copii, de oameni, de tine. De tine nici atât… Nu ştiu când vom mai putea să ne eliberăm de tot amalgamul de informaţii care ne inundă şi ne agasează în fiecare clipă. Când vom scăpa de griji, de lumea asta aglomerată?

Poate că… atunci când vom găsi prin interiorul nostru o lume cu mult mai frumoasă despre care încă se mai vorbeşte… pe anumite posturi nemediatice, nemediatizate, necivilizate etc. precum biserica, mănăstirea. Doamne ajută!

 

Alegeri europarlamentare / Iulian Capsali Mai 15, 2014

Filed under: Fără categorie — Ovidiu @ 5:14 AM

Am simţit nevoia să scriu şi eu ceva în plus faţă de ceea ce s-a scris deja despre „candidatul familiei creştine” – Iulian Capsali. Nu îl cunosc. De fapt, îl cunosc din cele ce am citit despre el şi de el… Ştiu că e regizor, ştiu că e un creştin adevărat şi că are o familie numeroasă şi bineînţeles că va candida la alegeri pe 25 mai pentru a deveni europarlamentar.

Mi se pare că ar trebui să îl votăm. Da, sunt foarte convins. Ar trebui să îl votăm cu toţii, creştini sau nu. Ar trebui să ne agaţăm de şansa pe care ne-a dat-o sistemul de a vota un om. Un om cu principii, valori şi care ne-a dovedit că a aplicat în viaţa sa personală toate aceste principii. Se zice că eşti om cu adevărat dacă ai salvat viaţa unui om, dacă ai plantat un pom… El a dat viaţă a nouă copii. REPET: nouă, 9, NOUĂ (zece minus unul 10 – 1) COPII, OAMENI. Cât de om trebuie să fii să creezi atâta viaţă în jurul tău. Cât de bun român şi creştin trebuie să fii ca să creezi (prin sacrificiul tău extrem – cei care avem măcar 1 copil ştim cât de greu este să creşti chiar un singur copil – dar 9?) nouă români proaspeţi, educaţi în spirit creştin. Să îi creşti în condiţii foarte bune chiar şi să le oferi totul.

Nu am mai multe cuvinte de laudă pentru că nu cred că mai e nevoie. Acest om vrea să se sacrifice din nou, pentru ceilalţi oameni, nu numai pentru familie, devenind europarlamentar. De ce zic că va fi un sacrificiu? Pentru că a avea o funcţie importantă, care implică responsabilităţi şi presiune, este o corvoadă pentru un om cu adevărat responsabil, pentru un om cu conştiinţă. De altfel, numai un om care nu a avut o funcţie ce implică răspundere ori nu e el însuşi responsabil şi se gândeşte numai la foloase materiale poate gândi că o funcţie de conducere reprezintă un beneficiu pentru viaţa personală şi de familie. Nu este. Pentru că am auzit pe mulţi zicând: „îi convine salariul de europarlamentar, cred şi eu, cu atâţia copii, trebuie să trăiască şi el” ori „îi convine să îl ia cu avionul la Bruxelles şi să îl aducă o zi pe săptămână în rest să stea degeaba pe ditamai salariul!”. 

Oameni buni, fiţi oameni buni. Nu fiţi dintre acei români răutăcioşi care au creat faima românului de a se uita numai la capra vecinului. Nu fiţi invidioşi, nu fiţi meschini, nu fiţi cârcotaşi, pentru că nici Capsali nu este. E nevoie de un mare curaj şi de un simţ al datoriei dezvoltat pentru a te avânta în procesul politic. Acum, în zilele noastre e desconsiderat orice om doreşte să acceadă la o funcţie publică. De ce? Un aforism al unui antic grec spunea aşa: ” Dacă cei buni nu vor dori funcţiile publice, nu va rămâne decât să le preia cei răi”. De asemenea, în perioada interbelică era o datorie de onoare pentru orice om cu o facultate să se implice în „treburile ţării” şi alte întregii comunităţi, să se implice aşadar în politică. Faptul că sunt mulţi care se implică doar pentru avantajul propriu şi nu cu scopul de a-i ajuta pe semeni, e o altă problemă. Eu o să îl votez pe Iulian Capsali, nr. 20, şi vă sfătuiesc şi pe voi…

 

de la Dumnezeu la vedetă de cinema… Ianuarie 29, 2014

Filed under: 1 — Ovidiu @ 9:03 PM

EVOLUTIE

 

 

 

 

 

Sau, drumul (în imagini) de la ortodoxie la biserica, să zicem, „New Dove of Jesus” din, să zicem, Ohio / USA (căreia i se face reclamă la televizor de trei ori pe zi între două spoturi despre hamburgeri respectiv cosmetice – „Come to the <<New Dove of Jesus>>, best church in town, every Saturday morning we’ve got redemption for everybody”). Un drum lung, pe care omenirea l-a parcurs pe nesimţite.

 

Să strigăm împreună cu cei ce scriu pe ziduri: BASARABIA E ROMÂNIA! Ianuarie 27, 2014

Filed under: Fără categorie — Ovidiu @ 8:48 PM

Mă întreb uneori dacă noi românii chiar am uitat definitiv de moldovenii de peste Prut. Dacă, pentru noi cumva expresii ca „fraţii de peste prut” au ajuns să sune mai mult decât banal, chiar plictisitor… Gândindu-mă uşor la toate acestea, din cugetul meu fulguitor răsar uneori accese de furie şi îmi vine să dau cu pumnul în laptop. aşa ca să îmi demonstrez mie că încă mai am puterea de a ţine minte şi de a lupta. Dar ce folos, când în afara camerei mele reacţionare se află mii şi milioane de români care au cu totul alte năzuinţe sau nici măcar nu au năzuinţe, milioane de români care spun fără să clipească, siguri pe ei aşa cum ar fi siguri că pământul e rotund: „nu-mi plac moldovenii”, „îmi e scârbă de accentul ăla moldovenesc”, „moldovenii nu sunt români, sunt ruşi, s-au rusificat” sau „nu trebuie să ne mai unim cu ei pentru că ne trag în jos economia” şi câte altele care îmi trec prin cap şi le-am auzit la vremea lor.

Este adevărat şi îmi recunosc păcatul: până de curând această furie, acest dor al meu de Moldova, de dreptate între naţiuni şi între oameni, se stinsese până de curând. De curând am citit prima dintre cărţile ce apar în serie cu titlul generic „să nu ne răzbunaţi” – despre deportările moldovenilor în siberia, despre foametea din Basarabia… lucruri neînchipuite pe care fraţii le-au trăit în timp ce erau dezmembraţi poate pentru totdeauna de România.

A sosit timpul să strigăm împreună cu cei ce scriu pe ziduri: Basarabia e România! Moldova e România! Moldovenii sunt şi vor fi români, dar nu dintre cei de categoria a doua ci dintre cei de frunte căci cine a suferit mai mult decât ei de pe totu cuprinsul întregii ţări? Cine a stat ca un scut în spinarea ţării pentru a atenua mereu şocul provocat de crudul popor al ruşilor încasând din plin? Cine încă mai are putere de a se zbate acum în lupta pentru libertate.

A venit şi vremea nu doar să recunoaştem toate acestea ci să ne cerem iert are. Da! Să ne cerem iertare de la orice moldovean de peste Prut pe care îl întâlnim şi să îl primim ca pe o rudă mai mică crescută sub tutela unui străin neiubitor. Iertare că nu ne-a păsat niciodată cu adevărat de voi, nu ne-am luptat destul ca să vă salvăm ci întotdeauna ne-am luptat pentru cel preferat: Ardealul. Ardealul a fost pentru noi pe primul loc, voi aţi fost pe locul doi. Să recunoaştem: treceţi batalioane române Carpaţii am auzit cântându-se de către mulţi dar cântece despre recuperarea Basarabiei niciodată. „Soldaţi vă ordon treceţi Prutul” s-a auzit acum mult timp din gura Mareşalului.

După 1990: ne luptăm cu ungurii până la ultima răsuflare, nu vrem să vorbească limba lor la noi în ţară, nu vrem să mai auzim pomenindu-se de autonomie, ne abhoră tot acest joc al ungurilor de şicanare. Dar de 23 de ani tot stăm să ne gândim cum să facem să nu pice drobul de sare şi să se obţină autonomia celor două judeţe şi ne frământăm pe această temă pe toate undele posibile. De 23 de ani, am reuşit să recunoaştem oficial (se spune că ar fi meritul lui Iliescu) independenţa Rep. Moldova imediat, fără nicio discuţie: Pac! Uite-aşa, cât-ai-zice-peşte – Pa pa Basarabie, du-te independentă de acum! Dar mulţi nu se mulţumesc doar cu atât ci spun mai clar: „dacă vă mai prindem pe aici că încercaţi să ne luaţi locurile de muncă sau locurile la facultate vă rupem picioarele, moldoveni profitori cu accent oribil”! Cum să nu ne cerem iertare moldovenilor, când iată, există astfel de atitudini faţă de ei.

Să uităm pentru o clipă de „chestiunea ungurească” şi să încercăm să ne întoarcem pentru prima dată în istorie către fraţii de la est. Cei din vest sunt cu noi, au fost mereu cu noi de la 1918. Pe moldovean să îl căutăm şi să îl primim ca pe fiul rătăcitor: să tăiem viţelul cel mai gras pentru el iar când ardeleanul va întreba, ca în pildă, de ce pentru el nu tăiem viţelul cel gras, să îi răspundem, tot ca în pildă, că el mereu a fost cu noi şi ne-am bucurat împreună de toate bunătăţile dar fiul cel părăsit a dus lipsă şi a fost prigonit de străini… Pentru Basarabia să tăiem viţelul cel gras!

http://www.youtube.com/watch?v=QHgkvalHkYc

 

Ce simbolizeaza si a simbolizat dintotdeauna barba? Ianuarie 8, 2013

Filed under: 1 — Ovidiu @ 9:37 PM
Tags: , , , , ,

Mereu mi-am pus aceasta intrebare, inca de cand am realizat ca toate marile chipuri ale istoriei noastre (incepand cu Burebista si Decebal, trecand prin cunoscutii domnitori din evul mediu si epoca fanariota, pana la regii Carol I si Ferdinand) si nu numai, aveau barba, mai lunga, mai scurta, mai stufoasa, mai rara, mai aranjata sau mai salbatica dar barba. De ce? Ma intrebam mereu. Dar de ce barba la preotii si calugarii ortodocsi? De ce oameni ai spiritului in general? Doar ei nu isi lasa barba premeditat, nu isi calculeaza sau argumenteaza in vreun fel purtarea barbii.

Desigur, explicatia exista in subconstientul fiecaruia dintre noi. Stim ca este o decizie foarte importanta pentru societate chiar daca nu avem idee despre faptul ca am fi luat o decizie. De fapt, chiar acum in timp ce scriu mi-am dat seama si eu ca am luat o decizie, de a fi purtat sau nu barba.

De cele mai multe ori barba este vazuta in relatie cu intelepciunea; de multe ori in basme ori in povestiri de tot felul ni se spune ca o anumita persoana avea barba lunga pana in pamant pentru a ni se sugera o intelepciune inalta pana la cer. Barba are si o nota de razvratire, o razvratire ascunsa. De multe ori, ca in timpul comunismului, aceasta forma de razvratire era fatisa si constienta iar cei vizati cunosteau aceasta forma de reactiune. Stiu asta direct de la tatal meu care a purtat barba in acea perioada. Nu era o lupta surda cum este de regula purtarea barbii.

Poftim? Purtarea barbii este o lupta? Eu asa cred. O lupta intre „barbati” si „barbari”. O lupta intre nou si vechi, intre traditie si modernism, intre conservatori si inovatori. Asta este tot. Etimologia ne explica totul, pentru a intelege totodata provenienta cuvintelor „barbat” si „barbar” si intelesul pe care l-au avut si il au aceste cuvinte. Cuvantul latinesc de baza, originar, a fost „barba”. Acesta insemna din vechime ceea ce inseamna si acum fapt pentru care tot in latina barbatii se numeau „barbatus” cum ar fi: purtator de barba sau cum s-ar numi astazi „barbos”. Odata cu inflorirea romei, odata cu perfectionarea si largirea armatei romane, se pare ca incepand cu inceputului sec. III i. Hr. Scipio Africanul a inceput sa se rada si sa transmita acest obicei pentru o mai buna igiena si functionare a soldatilor. Probabil ca acest procedeu sa fi devenit nu numai popular ci si simbol al gloriei romane, culturii romane, civilizatiei superioare, un semn al nobletei si al evolutiei sociale. Cum erau numiti cei care inca purtau barba? De acum, „barbarus”! Ati inteles ideea.

Astazi, la fel: cei „civilizati” se rad, isi pun cravata, se duc la birou etc. si sunt astfel in acord cu civilizatia si cultura dominanta. Cei care nu fac asa, sunt mai mult sau mai putin „barbari”, oameni care privesc aceasta „civilizatie” din exterior, gandind in timp la mersul acesteia spre bine sau spre rau. Nu se lasa luati de val, se opun modernizarii rapide a societatii, vor sa tina in frau avansarea fara o baza in trecut, doar in baza unei inertii tehnologice.

Pentru un bun prieten al meu, de 50 de ani, care si-a lasat barba de curand, barba reprezinta si un mijloc util de a-ti aminti de trecerea timpului, un fel de memento mori. Este adevarat. Oare cand omul se uita dimineata in oglinda si are barba crescuta, nu vrea sa taie cat mai repede radacinile a ceea ce reprezinta apropierea mortii lui. De ce nu ar da de pamant si cu ceasurile? Pentru ca ceasul este exterior, simbolizeaza in abstract o temporalitate oarecare. Dar barba este un ceas incrustat in piele, chiar pe fata, un ceas care este lipit de obrajii tai si care iti repeta zilnic numai tie ca trecerea timpului te vizeaza iar fata ta nu va fi la fel intotdeauna. Asa ca alegerea care pare ca ar fi superficiala si ar tine numai de estetica totusi la un nivel foarte profund, insesizabil se face intre a accepta trecerea timpului sau a o da uitarii, traind o viata de rutina in care ne luptam cu soarta zilnic, traind cat mai lumesc, taind mereu ceea ce nu este lumesc.